Ce poate fi în
lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi - mi
se spune - care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a
mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea?
(…) În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai
adevărată astăzi decât oricare alta.
Este cea a lui Augustin, “iubeşte şi fă ce
vrei”. Căci dacă iubeşti cu adevărat - s-a spus - nu mai faci aceea ce vrei,
doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit
pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i
place, dar nu iubeşte întotdeauna. (…) S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o
lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. Nu e o întâmplare că
eu însumi îţi scriu de departe, dragul meu, şi că-ţi scriu pe departe, nu de-a
dreptul, ca şi cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.
Dar nu te dezaprob şi nu i-aş dezaproba nici pe
ceilalţi, chiar dacă ar fi oaste şi biserică, iar nu singurateci. Nu vă
dezaprob, chiar dacă m-aş teme că trăiţi într- o lume gata făcută - şi care nu
mai are ce face. (…) Eu nu am a-ţi da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu
ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o
viaţă ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat.
Omul e fiinţa care jubilează. Omul a făcut bucuria, şi a văzut că era bună. (…)
Şi-ţi spun numai: bucură-te şi fă ce vrei.
