În postările următoare vom prezenta un scurt istoric al Astrei şi al Astrei gherlene... Acum însă, s-ar cuveni, credem noi, să cunoaştem cine se ocupă de Astra gherleană de la momentul reînfiinţării ei. Este vorba de preşedintele Despărţământului, preotul Ioan Morar, căruia în 2006 i s-a cerut de către Centrul Eparhial Cluj o Autobiografie, întrucât dumnealui a fost o perioadă consilier administrativ al Arhiepiscopiei Clujului; a fost publicată în Scurt istoric al Eparhiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, la Editura Renaşterea. Cu acordul părintelui Ioan Morar, am preluat această autobiografie întrucât are tot ceea ce-i trebuie pentru a fi citită cu plăcere: modestie şi sinceritate, date exacte, eleganţă şi originalitate în exprimare. O vom reda iar la finalul ei vom face câteva completări, este vorba de perioada 2006 - prezent, adică după momentul acestei biografii:
"Consilier administrativ
IOAN MORAR: preot, născut în Satulung, judeţul Cluj, ultimul din cei
cinci copii ai vrednicilor gospodari Ioan şi Ana. Studii: clasele primare în
satul natal, clasele V-VII în satul Giula. După o ezitare de 2 ani, cauzată
de frământările sociale ale vremii, în
urma consultărilor cu un cadru sanitar nou venit în sat şi cu un ofiţer,
inginer topograf aflat în misiune, cazat
la casa părintească, este îndemnat spre teologie. Un mare curaj pentru o perioadă
în care perspectiva unei asemenea şcoli era tot mai sumbră. S-ar fi dorit
aviator, dar părinţii au preferat un zbor de cu totul altă natură. În 1959
intră la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, absolvind odată cu timida
respiraţie politică din 1964. În toamna aceluiaşi an se înscrie la Institutul
Teologic Universitar din Sibiu, la absolvirea căruia din nou se înnegreşte
zarea (invadarea Cehoslovaciei de către ruşi, 1968). Dar generaţiile ieşite de
pe băncile celebrei şcoli transilvane erau pregătite să înfrunte orice furtuni.
Se căsătoreşte cu tânăra absolventă a unui liceu teoretic din Cluj, Maria
Colceriu, pentru ca în luna octombrie 1968 să fie hirotonit, acceptând fără
nici o rezervă parohia care i-a fost oferită, Jichişu de Jos (judeţul Cluj),
unde de la 1 noiembrie îşi începe misiunea, sfidând orice piedici sau
neajunsuri. Până în 1972 duce la bun sfârşit lucrările de reparaţie capitală şi
de pictare a bisericii parohiale, precum şi cele de zidire a unei biserici noi
în Filia Tărpiu. După ce amândouă sunt sfinţite de către arhiereu, este
transferat la Parohia Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud, unde îl atrage casa de
creaţie din apropiere, pentru realizarea unor planuri puţin mai vechi. Dar cum
se pare că intrase deja în obiectivul cui nu trebuia, este silit să revină în
vechea parohie. Incidentul îl îndârjeşte şi mai mult, aici creînd atmosfera
celor mai frumoşi şi mai rodnici ani. Planurile juvenile încep să prindă
contur. Desfăşoară o activitate catehetică sistematică cu copiii, înfiripă un
fel de cenaclu, dă viaţă primelor încercări literare, atrage mulţi prieteni şi
iniţiază împreună cu alţi colegi inimoşi întâlniri pe teme culturale şi
misionare, cu momente de agrement, ieşind astfel din izolarea la care era
condamnată preoţimea în acea vreme. Fără îndoială că toate acestea nu puteau
lăsa indiferenţi pe reprezentanţii regimului ateu-comunist, fapt care a făcut
ca visul cel mai frumos să fie mereu amânat. Adică scoaterea unei reviste.
Socotind că ar putea ajunge mai uşor la această realizare, în 1976 se transferă
la Parohia Gherla III. Tentativa va reuşi într-adevăr la scurtă vreme dar
preţul va fi destul de mare: pierderea liniştei şi a mediului atât de favorabil
firii şi preocupărilor sale. În sfârşit apare acest „prunc” al marilor dorinţe,
dar va muri foarte curând, rămânând doar un nume purtat ulterior de către un
cor de tineret şi o duioasă amintire. Despre aceasta în Revista Renaşterea nr. 2 din 1994: Duhul
Transilvaniei, ce a fost sau ce-ar fi
vrut să fie. Plecarea din ţară a unuia dintre fondatorii Duhului Transilvaniei declanşează o mai
agresivă urmărire a celor „vinovaţi”, numai că între timp izbucneşte Revoluţia
din 1989.
Marile
evenimente din ’89 îl angajează în vârtejul lor, trăind nopţile de groază
împreună cu echipa care şi-a asumat răspunderea de-a asigura liniştea
cetăţenilor oraşului. Este cooptat în primul organism democratic, pe care îl
părăseşte însă imediat după limpezirea lucrurilor. Este delegat din partea
Protopopiatului Dej la Conferinţa Naţională a Preoţilor la Bucureşti şi Arad,
ajungând în Comitetul de organizare al acesteia. În 1990 este trimis la
Cursurile de pregătire pedagogică în vederea iniţierii preoţilor în vederea
predării religiei în şcoală.
La 1 decembrie 1990, urmare a
primelor alegeri democratice pentru organele superioare de conducere, este ales
şi numit Consilier administrativ eparhial la Cluj. Situaţia materială precară
îl împiedică a-şi rostui familia în Cluj, iar naveta fiind destul de grea,
la 1 februarie 1992 cere şi i se aprobă
eliberarea din funcţie.
Din 1992, prin voinţa preoţilor, este ales
membru în Adunarea Eparhială. Tot din acest an este profesor de religie la
Liceul Teoretic Ana Ipătescu din
Gherla. În 1995 ÎPS Arhiepiscop Bartolomeu, la propunerea Consiliului Eparhial,
îl numeşte în Colegiul apărătorilor de pe lângă Consistoriul Eparhial. Este
distins cu rangul de iconom în 1984,
iar cu cel de stavrofor în 1992.
Îndată după Revoluţie, împreună cu mai mulţi şefi de instituţii din Gherla
întreprinde o călătorie în Elveţia, iar în 1994 participă la instalarea
Mitropolitului pentru Europa Centrală şi de Nord, la Munchen. În legătură cu
această participare publică: Diaspora românească realizează o punte spre
casa părintească, în Renaşterea şi
în Deisis nr. 1 din 1995, editată de
Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord.
În prezent se luptă pentru
ridicarea unei biserici în municipiul Gherla, închinată Sfintei Treimi. Unicat în arhitectura bisericească românească!
Din
1997 este numit protopop la reînfiinţatul protopopiat de Gherla, moment în care
reînvie Despărţământul gherlean al Asociaţiunii
Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român, punându-l sub
patronajul poetului Ioan Alexandru. În calitate de preşedinte al acestui
despărţământ participă la toate Adunările Generale şi la lucrările Consiliului
suprem al Astrei de la Sibiu şi
organizează la nivelul despărţământului conferinţe şi simpozioane pe diferite
teme.
Din
1998 participă anual la Zilele Miron
Cristea de la Topliţa Română, intervenţiile avute fiind publicate în presa
locală: Valenţe poetice la Elie Miron Cristea în Renaşterea, nr. 9 din 1999, Miniaturi de suflet pentru Eminescu,
în Şcoala noastră, revistă a
Asociaţiei Cadrelor Didactice din judeţul Harghita, nr.3 din 2000, Eminescu,
patriarhul poeziei româneşti sau un fel de ale tale dintru ale tale, în
Alethea, supliment al Adevărului Harghitei.
Lucrări publicate: Fiul
rătăcit află cărarea, în Mitropolia
Ardealului nr. 11-12 din 1971, cu o variantă în Îndrumătorul bisericesc Cluj, în anul 1980, Pilda fiului rătăcit, în
ciclul Iisus Hristos de vorbă cu…apare în Îndrumătorul bisericesc de Cluj pe 1979, Iisus Hristos de vorbă cu ostaşii
(militarii),
în 1989, Iisus de vorbă cu necăjiţii, în 1981, Iisus Hristos de vorbă cu
cărturarii; fragmente dintr-un Acatist închinat ţăranului român, în
Indrumătorul bisericesc Cluj din
1978, Lumina cărţii (un comentariu la porunca bisericească Să nu citeşti
cărţi eretice), în Îndrumătorul
bisericesc Cluj din 1988.
Un
loc de seamă îl ocupă în scrierile sale seria de medalioane dedicate unor
oameni însemnaţi care i-au influenţat destinul, în ciclul Stele pe firmamentul meu
spiritual: Părintele Dumitru Belu – profesorul iubirii, în Îndrumătorul bisericesc Cluj pe 1981,
remarcat şi de Prof. Mircea Păcurariu în Dicţionarul
teologilor români, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean este chemat la
Domnul, în Renaşterea nr.
9-10 din 1991, Şoapta izvoarelor (despre poetul Emil Giurgiuca), în Renaşterea nr. 3-4 din 1992, Părintele
Iustinian-Stareţul de la Rohia, în Graiul Maramureşului,
nr. 10-11 din 1993. O serie de articole precum: Florile, în Îndrumătorul bisericesc Cluj din 1982, Pelerinaj
la Nicula – un fluviu ce curge în sus, în Renaşterea nr. 7-8 din 1991, Natura şi Arta, mijloace de înălţare
spirituală, I-II, în Renaşterea
nr. 12 din 1990 şi nr. 1-2 din 1991, dovedesc inclinaţia autorului spre eseu.
Tensiunile de după 1989 îl determină pe condeierul Ioan
Morar să-şi înmoaie puţin pana în oţet. Aşa apar articolele cu tentă polemică
sau apologetică: Uniţi, dar cu noi înşine, în Adevărul de Cluj, Cazul Iclod,
în Renaşterea, 1991 (comunicat şi la
Radio Cluj), Aici am fost, în Renaşterea nr. 7 din 1990, trimis şi la
revista 22 dar nepublicat, precum şi Un
american tălmăceşte Biblia, refuzat de revista România Mare. Urmează seria de articole ce caută să tocească
săgeţile greco-catolice atât de otrăvite: De la in integrum la absurdum, în Renaşterea nr. 3 -10 din 1992, preluate
de către Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi publicate în broşură la
Editura Lumină din Lumină, despre
care face o recenzie Aurel Podaru în Renaşterea nr. 6-7 din 1994. În Renaşterea nr. 4 din 1996 publică o Scrisoare
deschisă către un frate preot căzut în plasa destrămată a unei politici desuete
care la cumpăna dintre veacurile XVII-XVIII punea la cale umilirea unui neam ce
nu voia să-şi schimbe firea.
O serie de articole, medalioane, eseuri, încercări
literare, cărora fie că încă nu le-a venit rândul fie că au fost sau mai pot fi
încă incomode, stau cuminţi în sertar. Nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu
atâtea conferinţe sau meditaţii care chiar dacă nu au fost publicate şi-au
împlinit menirea ajungând la urechile ascultătorilor. Aşa de pildă conferinţe
ca: Preotul,
îndrumător al vieţii morale a credincioşilor, Dej 1969, Problema
unificării cultului, Dej 1973, Predica în zilele noastre, Dej,
1974, Despre preoţie (în cadrul Cursurilor preoţeşti de la Cluj), în
1975, 1976, 1977, 1978, 1979, Îndatorirea preotului de a cultiva în
inimile credincioşilor dragostea de patrie şi de Biserica strămoşească,
Dej, 1979, Disciplina clerului B.O.R. în lumina sfintelor canoane, Dej,
1981, Viaţa de familie şi conduita slujitorilor bisericeşti…, Dej,
1982, Momente din lupta poporului român pentru afirmarea fiinţei naţionale
de-a lungul veacurilor, la 200 ani de la Răscoala lui Horea, Dej, 1984,
Dragostea
de vatra străbună, trăsătură de seamă a adevăratului patriotism, Dej,
1986, Răspunderea şi rolul misionar al organelor parohiale…, Dej,
1987, Rolul cântării în comun în promovarea unităţii religioase a parohiei,
Dej, 1988, Personalităţi ale istoriei, culturii şi spiritualităţii româneşti
aniversate în 1989 (Eminescu şi Creangă, pe lângă Brâncoveanu, Şaguna
şi Miron Cristea, lucrate de alţii), Dej, 1989 etc., care ar putea fi oricând
publicate fără nici o intervenţie asupra lor, deşi cele mai multe au fost
susţinute în regimul asprei cenzuri dovedesc că exista totuşi modalitatea de a
spune ceva, dacă, bineînţeles, aveai ceva de spus şi aveai curajul să o faci.
În anul 2004, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului
Arhiepiscop Bartolomeu, apare la Editura Ecclesia
cartea Misiune şi confesiune care însumează o parte din materialele
amintite.
Între timp mai publică Profesorul Doctor Vasile Avram a
ajuns la plinirea vremii, în Renaşterea din 2000, Închinare,
Măria Ta, în Adevărul de Mureş
şi în Chemarea credinţei, Icoană brâncoveană,
în Chemarea credinţei, 2006 şi în Şcoala noastră (jud. Harghita), De
vorbă cu poetul Ioan Alexandru, în Chemarea
Credinţei, 2001.
Mai găsim în sertarul preotului Ioan Morar în manuscris o
Carte
de înţelepciune mântuitoare, în două volume, conţinând rodul
însemnărilor din lecturile parcurse de-a lungul anilor, aranjate în peste 60 de
capitole şi însumând aproximativ 7000 de cugetări, din care o parte au fost
publicate în Renaşterea, numerele 7-8, 9-10 din 1991 şi 3-4,7-8, 9-10 din 1992,
respectiv capitolul Absolutul-Dumnezeu, Biblia, Biserica. Precum şi un jurnal de
peste 1300 pagini, pe aproximativ 25 de ani şi care continuă.
Dar ceea ce face mai ademenitor sertarul autorului este o
lucrare de 200 de pagini, ilustrată, care sub aprobarea prealabilă a unei
personalităţi în materie, Profesor doctor Nicolae Mladin şi sub coordonarea şi aprecierea altei
personalităţi Profesor Doctor Ioan Zăgrean avea să-i confere autorului un titlu
universitar, ca teză de licenţă, despre care referatul spunea că depăşeşte limitele unei teze de licenţă, că este un caz unic în literatura teologică
română şi, în concluzie, că este mai
mult decât meritorie, dacă nu s-ar fi izbit de incredibila intransigenţă a
unui preşedinte de comisie care sfidând pur şi simplu autoritatea celor doi
coordonatori ştiinţifici precum şi munca de ani a unui biet student a
catalogat-o drept incompatibilă cu profilul teologic, ba chiar periculoasă
pentru tineri. Este vorba despre capodopera Hamlet
privită sub aspect religios-moral. Acesteia i s-a mai adăugat în timp Un epilog la Hamlet, dramatic şi tardiv, menit să lămurească
lucrurile. Aceasta va apărea în curând revizuită sub titlul Prinţul
marilor dileme, căreia îi vor urma încă două cărţi aflate în pregătire:
Stele
pe firmamentul meu spiritual şi Din zborurile minţii pentru statornicia
inimii, proză şi poezie."
Un adaos nu la fel de reuşit, dar necesar în plan cultural:
De la
momentul întocmirii şi publicarii acestei autobiografii, preşedintele Astrei gherlene
- a publicat cărţile Din zborurile minţii pentru statornicia inimii şi Prinţul marilor dileme,
- i s-au mai
publicat multe alte articole în cărţi şi reviste,
- a avansat cu lucrările la
Biserica Sfânta Treime,
- a iniţiat în 2010 Colocviile
de la Nicula (pe care le-am gândit mai întâi ca un simpozion, un colocviu
al Despărţământului Astra Gherla,
apoi am încercat o colaborare cu Mânăstirea Nicula şi ... a ieşit ceva frumos)
- a fost invitat şi a participat la alte simpozioane (Bilbor, Iaşi, Cernăuţi, Chişinău)
