Sâmbătă, 13 octombrie, s-a desfăşurat la Mânăstirea Nicula, cea de a treia ediţie a simpozionului "Colocviile
de la Nicula" dedicat
scriitorilor Ion Apostol Popescu, Ioan Alexandru şi Vasile Avram, care sunt
înmormântaţi în cimitirul mănăstirii.
Manifestarea a fost organizată şi în acest an de către preotul Ioan Morar,
preşedintele Despărţământului "Ioan Alexandru" din Gherla al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi
Cultura Poporului Român – ASTRA, în colaborare cu Mănăstirea
Nicula, gazdă generoasă, prin bunăvoinţa Pr. Nicolae Moldovan, stareţul său.
Programul a început cu oficierea Sf. Liturghii în biserica mănăstirii, urmat de
oficierea slujbei de pomenire a celor trei oameni de cultură amintiţi, precum
şi a Mitropolitului Bartolomeu Anania şi a poetului Emil Giurgiuca, după
care au urmat lucrările simpozionului propriu-zis, în clădirea Centrului de
Studii Patristice "Ştefan cel Mare" din incinta mănăstirii.
Deschiderea lucrărilor a aparţinut ÎPS Andrei Andreicuţ, prezent la eveniment,
apoi a fost intonat imnul ASTREI de către Grupul vocal "Duhul
Transilvaniei" al Parohiei Ortodoxe Sf. Ioan Botezătorul din Gherla. Au
susţinut comunicări: profesorii Ilie Şandru (Topliţa), Augustin Cosmuţă (Baia
Mare), Ioan Mariş (Sibiu), Ioan Cuceu (Cluj-Napoca), Ioan Tuduce (Zalău),
colonel Constantin Gomboş (Timişoara) şi Felicia Avram (Sibiu).
Un grup de elevi de la Şcoala "Ioan Alexandru" din Sânpaul au
recitat poezii scrise de către poetul Ioan Alexandru, originar din comuna lor,
iar elevi de la Colegiul Naţional "Silvania" din Zalău au prezentat
fragmente din opera filosofului Vasile Avram, născut pe meleaguri sălăjene, de
la a cărui trecere la cele veşnice se împlineşte anul acesta un deceniu.
Tot în cadrul colocviilor a fost lansat un volum dedicat operei Mitropolitului
Bartolomeu, apărut sub coordonarea conferenţiarului univ. Ioan Lazar de
la Asociaţia Culturală "Antim Ivireanul" din Râmnicu
Vâlcea.
Ultimul moment i-a aparţinut actorului Paul Antoniu de la Baia Mare, care
cu verva deja cunoscută de la ultima ediţie, a depănat amintiri despre Ioan
Alexandru şi a susţinut un recital de poezie românească de mare clasă.
Simpozionul de la Nicula are meritul de a menţine interesul asupra
personalităţilor şi operelor scriitorilor evocaţi dar şi de a oferi modele de
trăire şi spiritualitate românească şi ortodoxă la cel mai înalt nivel, atât
tinerilor cât şi intelectualilor de astăzi.