" (...)
Lupa Capitolina
este binevenită în mica noastră urbe
someşană în măsura în care îşi recunoaşte rudele şi le respectă. Altfel se va
simţi străină aici, iar cetăţenilor municipiului nu le va spune nimic.
Istoria,
cu meandrele ei jucăuşe, a deturnat adeseori sensurile adevărurilor din drumul
lor firesc. Adevărurile însă au rămas, urmând să aştepte vremuri prielnice
pentru a putea reintra în matca lor firească şi a spune ceea ce aveau de spus.
Este adevărat că
au fost momente în care naţia română a trebuit să se impună în lume ca o naţie
cu identitate şi cu valori. Pentru acesta nu era însă nevoie a forţa
înnobilarea în mod arbitrar. Aveam statutul de nobleţe ancestral. Doar făceam
parte din stirpea celebrilor traci. Strămoşii noştri nu erau o paria în Europa.
Iar cucerirea lor parţială şi vremelnică nu le-a putut schimba firea. Ori, din
nefericire, s-a mers uneori până la a ne trăda strămoşii autentici şi a ne
revendica originea de la strămoşi vitregi, numai pentru că ni se păreau a fi
mai de soi. Tentativa s-a dovedit absurdă şi deloc avantajoasă, pentru că a
trebuit în acest caz să ne punem la mezat limba, credinţa şi fizionomia.
Ei, până la urmă,
cum adevărul nu poate fi nimicit, nici măcar atunci când pare înfrânt, începe
să se facă lumină şi în istoria neamului nostru. Un simplu ţăran cu cuşmă, cu
suman şi cu iţari, sfârtecând câteva perechi de opinci, grăind în limba
strămoşilor adevăraţi, a pus adevărul istoric pe tava Europei pozând lângă
Columna care ar fi vrut să însemne stâlpul funerar al unei mari şi demne naţii,
dovedind că după aproape douăzeci de veacuri acea naţie trăieşte şi îşi
păstrează identitatea.
A coborât un dac de pe columnă!, au exclamat speriaţi
străinii. Nu! Dacul a descins acolo, triumfător, din Dacia strămoşilor lui! I-a
uluit atât de mult încât mulţi au văzut numai tava, nu şi adevărul. Martorul
(îl recunoaştem pe Badea Cârţan) nu este un însingurat. În preajma lui sunt multe
generaţii de martori. Cine doreşte să-i vadă n-are decât să-i caute la ei
acasă, prin Apuseni, prin Maramureş, pe oricare versant al Carpaţilor. Îi va
afla şi îi va recunoaşte cu uşurinţă. Iar dacă nu-i va găsi pe acasă să-i caute
în cimitire, unde şi-au lăsat urmele. Şi pentru edificare mai pot întreba
pietrele, tezaurele ascunse în tainele pământului, râurile, munţii şi văile,
toate au de spus câte ceva. Pentru că toate acestea păstrează memoria strămoşilor
şi o transmit şi urmaşilor în aceeaşi limbă pe care, întâmplător, o vorbesc
atâţia veri de-ai noştri în lumea largă, chiar dacă nu atât de autentică cum
s-a păstrat la noi.
Acum înţelegem,
cred, că prezenţa acestui simbol aici la noi nici pe departe nu poate însemna
ruperea unor zăgazuri care să alimenteze mori străine. Este doar o vizită la
fratele-i mai mare care împodobea oarecând steagurile celor ce au opus cea mai
faimoasă rezistenţă încrezutelor legiuni prădalnice romane şi care deşi au fost
nevoiţi să plece steagurile în bernă nu s-au lăsat înfrânţi în fiinţa lor. Şi
dacă vechii greci i-au biruit pe biruitori prin cultură, vechii daci i-au
biruit prin simplul fapt de a fi!
Aşadar matroană Lupa Capitolină fii binevenită
la Lupus Dacicus! Sperăm cu
incisivii ajustaţi la vremuri doritoare de pace.
(...)
Despărţământul Ioan Alexandru Gherla mulţumeşte
donatorului şi autorităţilor locale pentru sprijinul acordat acestui demers
care îmbogăţeşte peisajul monumental al oraşului. Mulţumim şi oaspeţilor
astrişti de la Năsăud, Dej, prin domnii prof. Ioan Seni, ec. Radu Gavrilă."
- fragment dintr-un material scris de preşedintele Astrei gherlene
în decembrie 2012 -
