Prof. dr. Luminiţa Cornea:
O viaţă, un personaj
O viaţă întreagă să ai în suflet un personaj! Da, dar nu
un personaj oarecare, ci unul care domină toate literaturile: Hamlet. Avem în vedere volumul „Prinţul
marilor dileme”, scris de preotul Ioan Morar şi apărut la Editura Ecclesia,
Nicula, 2010.
Subiectul „Hamlet” a constituit pentru preotul Ioan Morar,
încă din vremea adolescenţei şi studenţiei la Teologie (deceniul şapte al
secolului trecut), „comoara mea de
suflet la vremea când mintea este atât de iscoditoare şi sufletul atât de
generos”(p. 7).
Abordarea capodoperei shakespereane din perspectivă
teologică este o noutate absolută – şi acum, dar pentru perioada studenţiei
părintelui Morar!? Domnia sa a abordat acest subiect chiar în lucrarea de
licenţă la Teologie. Cât a pătimit! Sufleteşte, desigur. Aprobată iniţial de un
profesor coordonator, respinsă apoi de alt profesor, de altă comisie, a fost
nevoit, pentru a-şi lua licenţa, să realizeze, fără un minim interes, altă
lucrare. Îşi ia licenţa în Teologie, devine preot, dar pasiunea pentru
misteriosul erou rămâne statornică. A continuat să fie preocupat, ca şi în
studenţie, de acest miracol încărcat de frumuseţe şi de filosofie.
„Pătimirea” din cauza lui Hamlet nu a produs nici cea mai
mică revoltă în sufletul autorului. Nu a produs nicio dorinţă de răzbunare.
Consideră că a dobândit maturitatea spirituală care-i asigură echilibrul vieţii
şi limpedea judecată. Nici nu se putea altfel în sufletul unui preot, zicem
noi. A primit puterea de înţelegere şi forţa care pot converti răul în valoare.
Cu adevărat extraordinar, am putea exclama. Înţelepciune? Desigur. Înţelepciunea
de a putea continua să crezi în idealurile tinereţii, cu toate obstacolele ivite
de-a lungul multor ani. Înţelepciunea de a persevera. În centrul vieţii şi
bucuriei sale, s-a aflat imaginea nefericitului Prinţ de la Elsinore. Acesta
este părintele Ioan Morar – înţeleptul care a purtat în suflet, o viaţă
întreagă, pe „prinţul marilor dileme”, cum sugestiv l-a definit pe Hamlet în
titlul cărţii sale. Putem afirma cu certitudine că părintele Ioan Morar i-a
stat mereu aproape lui Hamlet, preocupat fiind de destinu-i cinic şi absurd.
Volumul Prinţul
marilor dileme dă un nou contur încercărilor de odinioară. Autorul nu
renunţă la ideea de bază, care a constituit un fel de coloană vertebrală a
lucrării pregătită pentru licenţă, anume nevinovăţia
Prinţului. În timpul lecturii, cititorul are impresia că Hamlet este un
personaj real. La prima vedere – pentru un spectator superficial sau pentru un
cititor grăbit – Hamlet ne apare cu „imaginea unui prinţ nefericit care îşi
răzbună, cu chiu şi vai, tatăl ucis” (p. 54), mărturiseşte părintele Ioan
Morar, care, în 250 de pagini, ni-l dezvăluie pe adevăratul prinţ Hamlet în
totalitatea trăsăturilor lui. Cartea este o incursiune în vasta bibliografie
despre Hamlet, totuşi autorul nu a intenţionat să reconstituie itinerariul pe
care l-a parcurs personajul Hamlet de-a lungul timpului, cu toate că ar fi fost
interesant. Nu a realizat nicio enumerare a tuturor interpreţilor ori regizorilor
care au încercat „să-şi nemurească numele prin gloria Prinţului”, ci a schiţat,
după propria mărturisire, doar câteva puncte de reper pentru ca orice lector
să-şi dea seama că „avem de-a face cu un fenomen de excepţie din cultura universală”
(p. 59). De excepţie este şi creatorul personajului, ştiut fiind că
„Shakespeare singur e jumătate din univers” (p. 48). Părintele Ioan Morar,
obsedat de Hamlet, consideră, asemeni lui Eminescu, că Shakespeare este
„Prieten blând al sufletului meu, / Izvorul plin al cânturilor tale / Îmi
sare-n gând şi le repet mereu. / Atât de crud eşti tu, şi atât de moale, /
Furtună-i azi şi linu-i glasul tău; / Ca Dumnezeu te-arăţi în mii de feţe /
şi-nveţi ce-un ev nu poate să te-nveţe”.
(...)
Cartea merită cu
prisosinţă citită, iar lectura ei îndeamnă obsedant la meditaţie.
