Zilele Miron Cristea 2013 - II -

foto: Constantin C. Gomboş

Un dar din suflet

Sfinţii Martiri Brâncoveni

15 AUGUST (a oricărui an)

Câteva vorbe frumoase

De la Grigore Vieru:

Nu sunt atâţia ochii pe pământ câtă frumuseţe în jur!

Deşi pământul se învârte mereu, m-am născut acasă!

N-a ajuns încă nimeni până la capătul dorinţei inimii sale.

Ochii 's doi şi-s trişti, d'apoi inima, singură!

Adevăratele tristeţi sunt trei: de maică, de cel drag şi de muzică; restul sunt păreri de rău.

Cerul, drumul şi gândul nu le poţi îngrădi!

Vai de bătrâneţea rezemându-se numai în toiag!

Un profesionist al Topliţei

Zilele Miron Cristea 2013

Gânduri, maxime, cugetări

     M-au mâhnit mai zilele trecute manifestările câtorva persoane, de fapt corect ar fi să spun manifestările câtorva  persoane snoabe, parvenite, frustrate şi needucate (educaţia, pentru mine, înseamnă altceva decât a trece printr-un liceu sau facultate). Pentru că maximele şi cugetările au prins această tipologie, a omului fără caracter care trăieşte pe spatele altora imaginându-şi că este deştept pentru că ştie şi el câteva cuvinte din DEX, am răsfoit  un volum de proverbe, maxime, cugetări şi m-am liniştit; chiar dacă unele imi erau deja cunoscute, mi-am reamintit că nu este nimic nou sub soare, de parveniţi/parvenite, prefăcuţi/prefăcute, complexaţi/complexate grei/grele de răutate este plină lumea ... de când lumea:

Ca să înţelegi că eşti prost trebuie totuşi să-ţi meargă mintea.

Când văd proştii locuind în cele mai strălucite palate înţeleg de ce Diogene trăia într-un butoi.

Niciun om de treabă nu e cu două feţe.

Ce nu vine din inimă, nu merge la inimă.

Mulţi oameni prefăcuţi îşi pun prostia la adăpost prin obrăznicie, repede-i şi tu, şi o să se întâmple cu ei ceea ce se întâmplă balonului împuns cu acul.

Orhidee înflorită

Zilele Miron Cristea 2013

     O ediţie reuşită, bogată în evenimente. S-a lansat cartea Profesioniştii noştri, dedicată domnului profesor Ilie Şandru, revista Sangidava şi încă vreo 50 de cărţi.- participant, preşedintele Astrei gherlene, pr. Ioan Morar

                                                            ***

     Pentru volumul Profesioniştii noştri i-a fost solicitat şi părintelui Ioan Morar, în calitate de preşedinte al Astrei gherlene dar mai ales de prieten al domnului profesor Şandru, un material. Cu bucurie, măiestrie şi har, puse într-un articol, a răspuns iniţiatorilor. 

Doar un fragment din darul părintelui pentru cel omagiat:

                      " Profesorul Ilie Şandru

                       un prinţ al condeiului 

            Credem că e uşor sesizabilă parafrazarea titlului unei cărţi de-a susnumitului şi aluzia la un celebru erou shakesperian.

            (...)

            Este un adevărat miracol ceea ce a putut face acest om mic la stat, mare la sfat, ca să ne exprimăm în spiritul vechilor cronicari. Fire jovială, un suflet plin de har din care se revarsă peste toţi cei din preajma sa bucuria vieţii, lumina conştiinţei eliberată de orice patimi.

            Calităţile didactice ale profesorului Ilie Şandru le vor evidenţia, fără îndoială, colegii de catedră şi elevi de-ai săi. Râvna condeierului care a scris o serie de cărţi cu caracter biografic, istoric, beletristic, de atitudine civică şi politică cade în sarcina colegilor de breaslă a fi apreciată; a celor care cunosc îndeaproape zbaterile şi pasiunile scormonirii prin arhive şi a culegerii de informaţii şi date. Cât despre organizatorul şi insufleţitorul acestor simpozioane şi întruniri cărora a trebuit să le contureze latura ideatică şi programatică poate oricare dintre participanţi să-i ofere un calificativ. Mai greu de înţeles este prin câte a trecut pentru a asigura baza materială a acestora. Mai ales că de aceasta nu s-a plâns niciodată, pentru a nu-şi umili invitaţii. A lăsat întotdeauna impresia unui boier darnic şi fără griji. Dar cu ce preţ...

            Eu îmi voi îngădui să fac un crochiu al personalităţii lui Ilie Şandru din partea mai greu sesizabilă. Anume, cea interioară, sufletească, aş spune. În acest sens, pe lângă observaţiile participantului la cele 15 ediţii ale Zilelor Miron Cristea, ale Zilelor O. C. Tăslăuanu, ale întrunirilor astriste sau ale Colocviilor de la Nicula, beneficiez de câteva incursiuni prin tainiţele sufletului celui elogiat. Din perspectiva care mi-a permis accesul în forul său interior am putea spune că este vorba despre o mărturisire. Ori, o asemenea taină este strict secretă şi nedivulgabilă. Dar întrucât ea s-a produs fără patrafir, o putem face publică fără a încălca vreo regulă.

            Încă de la prima întâlnire am remarcat o predispoziţie pentru comunicare, o prietenie neconvenţională hălăduind de sub rigorile protocolare legate de diferenţa de vârstă, de condiţia socială etc. La cea de a doua întâlnire graniţele au început să se subţieze. La una din întrunirile topliţene s-a ivit o după-amiază fără program. Ilie Şandru aranjase o ieşire la o cabană împreună cu un medic topliţan, cu prietenul său bun, regretatul Bazil Avram, în compania lor având şansa să fiu luat şi eu. Atunci, pentru prima dată, l-am simţit aproape. Mi-e greu să înseilez acum ce am remarcat atunci la Ilie Şandru. Discuţiile au fost răzleţe şi mai puţin studiate. Am rămas doar cu senzaţia apropierii de un Om sincer, modest şi deschis.

            În 2011, la Adunarea Generală jubiliară a Astrei de la Sibiu, am avut şansa să ne întreţinem mai pe răgaz, depănând amintiri din perioada formării noastre, din copilărie şi până la maturitate. De bătrâneţe n-am prea pomenit. Răscoliţi de amintirile copilăriei o simţeam pe aproape. Atunci l-am cunoscut de fapt pe Ilie Şandru. Copilul crescut în focul luptei cu natura – blândă şi ostilă – cu transformările sociale – dure şi amăgitoare – survenite în urma marelui flagel mondial, al doilea, cu dorinţe de emancipare intelectuală, cu daimonul care-i sălăşluia în suflet. I-am ascultat ore în şir pledoaria pentru că mă regăseam şi eu în ea, ceea ce mă făcea  să-l înţeleg perfect.

            Cu o altă ocazie mi-am permis apoi să-l mai ispitesc prin cele tainice. Nu de alta, dar prin el mă căutam pe mine. Aşa am aflat că întru cele sufleteşti este bine aşezat. De aici, cred, şi buna dispoziţie la vârsta la care alţii se claustrează în amintiri apăsătoare şi în perspective sumbre. Zestrea spirituală moştenită de acasă căreia îi sunt specifice câteva elemente, cum ar fi credinţa în Dumnezeu, omenia, hărnicia, respectul faţă de semen, iubirea faţă de neam şi ţară şi alte câteva, în sufletul şi preocupările lui Ilie Şandru şi-au găsit o spornică folosinţă. Deci, dacă şi-a putut contura un profil moral şi intelectual atât de valoros este pentru că a avut avantajul să clădească pe o temelie solidă. Şi a clădit! Şi-a ridicat un templu propriu, exprimându-ne puţin blagian, care stârneşte admiraţia şi respectul tuturor celor care-l cunosc. Dar cu ce preţ a reuşit, o ştie numai dânsul.

            Rămân de neuitat şi cu mare rezonanţă întrunirile de la Topliţa, Bilbor, Izvoru Mureş, şi din atâtea alte localităţi din spaţiul intercarpatic precum şi din alte locuri din afara ţării unde bieţii români sunt expuşi atâtor primejdii. Profesorul Ilie Şandru a adunat în preajma sa oameni de simţire şi gândire românească pentru a contracara spăimoasele acţiuni ale stafiilor ce bântuie te miri pe unde, ieşite din smârcurile pestilenţiale ale unei istorii demult apuse.

            Neostoitul dascăl şi scriitor, fără îndoială că mai are încă multe de spus şi de făcut, sufletul şi mintea fiindu-i mereu pline, gata să se reverse peste cei cuprinşi în dragostea şi în rosturile sale atât de generoase. Aşa încât atunci când în 2011 cu prilejul binecuvântării bustului poetului Grigore Vieru, care sporeşte galeria oamenilor de seamă din Parcul central al Topliţei, Arhiepiscopul Ioan, Voievodul spiritual al Harghitei şi Covasnei, puţin şugubăţ, i-a şoptit dinamicului amfitrion: să vă căutaţi un loc pe aici pe undeva!, nu a confirmat doar o activitate meritorie a acestuia, ci a prevăzut că toată zdroaba sa va avea un remarcabil ecou în viitor, pentru care românii din toată Curbura Carpaţilor şi de pretutindeni vor trebui să-i fie profund recunoscători.

            Şi pentru că eroul nostru poartă un nume biblic, ca teolog nu-i pot adresa decât o urare tot cu rezonanţă biblică, de inspiraţie ioaneică: frate şi maestre Ilie, să dea bunul Dumnezeu să mergi cu sănătatea precum cu sufletul bine ai apucat-o! "

                                                 

Vorbe înţelepte

20 iulie 2013 - la o mânăstire ocrotită de Sfântul Ilie

 

Vrednicie, curaj, profeţie

Aşteptând Zilele Miron Cristea 2013

Pr. Ioan Morar:

     Plouă peste Topliţa Română

Plouă peste Topliţa Română

Şi câte-un fulger sărută Călimanii

Spre Mureş ape tulburi se revarsă

Din văi acoperite cu hlamide stranii

Plouă peste Topliţa Română

Ceţuri sure peste păduri se lasă

Şi ele  şi noi şi Călimanii

Întotdeauna suntem aici acasă

Nu au de ce să se-nspăimânte

Deşi par hăituite de forţe nevăzute

În văi şi peste creste spăimos învolburate

Nu-i chip în altă parte să se mute

Octavian Goga: frumuseţea şi suferinţa cuprinse-n cuvânt

Surâsul verii

Icoană brâncoveană

Pr. Ioan Morar:

                     Icoană brâncoveană

Deşi s-a aşternut de multă vreme              

O sfântă linişte peste icoana brâncoveană 

Răscolitoare glasuri din străfunduri             

Ne fac să mai simţim nevindecata rană        

În ape de Bosfor se scaldă                         

Lumina ochilor răsfrântă prin istorii       

Şi vrea să limpezească ce este veşnic        

Şi ce-i vremelnic în ale lumii glorii             

Privirea vulturească de înţelept bătrân         

Ce-a stat ani mulţi în scaun de domnie        

Ne dă o strălucită-nvăţătură                         

Ce-ar trebui sădită-n suflet din pruncie       

Se pierd averi, se clatină coroane

Frumuseţea ca şi faima curând se veştejesc

Se prăbuşesc orgolii, se sting dorinţi  aprinse                        

Se-nvolbură-n risipă tot ce e pământesc

Se află-n noi însă un dram de cer

Pe care nu-s puteri ca să-l răpună

Acesta i-a înnobilat pe Brâncoveni

Făcându-i purtători de cruce şi cunună

Şi astăzi încă ascuţite iatagane

Se leagănă de-un fire subţire atârnate

Aşteaptă mărturia de credinţă

A unui neam mâncat de nedreptate

Vom şti ce hotărâre să luăm

Când Beiul intunericului va face negrul semn

Că e momentul candela să ni se stingă

Turnând vrăjmaşul apă-n untdelemn?

Trebuie oare să mai crească încă

Munţii de jertfe, de trudă şi alean

Aduse peste veacuri cu răbdare

De veşnic obiditul nostru neam? 

De-ar fi ca toate-acestea odată, undeva

O dreaptă cântărire să-şi găsească

Atunci şi Caraimanul şi Făgăraşul şi Ceahlăul

În faţa lor ar trebui să se smerească

Privesc icoana pruncilor martiri

A  unui vistiernic şi-a marelui voievod

Şi văd în preajma lor zburând spre ceruri

Pe toţi eroii dăruiţi de acest norod

Şi simt că încă un chip cu aură mucenicească

Undeva-n icoană ar trebui să fie

Un suflet de patru ori decapitat ca mamă

Şi încă de vreo două ca doamnă şi soţie

Aşteptând Zilele Miron Cristea 2013

Pentru că se apropie o nouă ediţie a Zilelor Miron Cristea, o amintire din 19 iulie 2003 de la Schitul Gura Izvorului - Topliţa (preşedintele Astrei gherlene - interviu pentru Radio Târgu Mureş):

foto: Liviu Boar

Frumusetea zborului

Domnie, ctitorii, smerenie

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi Soborul Sfinţilor 12 Apostoli

Încă o fărâmă de frumos

Pr. Ioan Morar:

                        Dialog  muzical

            Andante

-         Crri, crri, crri ………………………………

……………………………………………..

-         Du-te şi te culcă fârtate greieraş

Demult bătut-a ceasul ultim de culcare

Suntem de-acum înspre o nouă zi

Iar tu va trebui să-ţi cauţi de mâncare

Ţi se va arunca-n obraz povestea veche

Că n-ai fugit ca şi furnica-n jos şi-n sus

Că vrei să trăieşti numai după ureche

Şi şti tu câte-n cârcă ţi-au mai pus.

-         Crri, crri, crri ……………………………

…………………………………………..

-         Eu înţeleg ce vrei să spui cu atâta zel

Şi măiestria ta adânc mă înfioară

Altfel de ce aş sta să te ascult

Ca pe un menestrel domniţele de odinioară.

-         Crri, crri, crri ……………………………..

……………………………………………

-         Să nu te superi că ţi-am amintit

De-ocara ce afonii ţi-o imput

Dacă un suflet doar te mai ascultă

Poţi să o iei mereu de la-nceput

Pentru că dacă şi tu nu vei face alta

Decât să cari la saci în muşuroi

Cu groază mă gândesc la câte spaime

Ar mai aduce noaptea printre noi

-         Crri, crri, crri …………………………..

………………………………………….

-         Rămân şi eu încă puţin aici cu tine

Să caut printre stele armonii

Să-mpodobesc săraca mea odaie

Pe când mă voi întoarce din pustii

-         Crri, crri, crri …………………………

………………………………………...

O fărâmă de frumos sau ... multe mai poate cuvântul!

Pr. Ioan Morar: 

             Fantezie cu ploaie

Cel mai curat şi mai dulce somn

l-am găsit în fân.

Acolo este adunată toată mireasma florilor,

tot farmecul de pe pământ.

Dacă ai şi norocul să plouă mărunt,

te înfrăţeşti cu cerul.

Şi de aici încolo tot ceea ce mintea poate zămisli,

este poezie ...

Ce altceva ar fi putut să fie oare, atunci,

acele coviltire stranii

Care veneau grăbite de niciunde şi în şir indian

se îndreptau spre nicăieri,

Acele caravane nesfârşite ale moţilor pribegi,

purtând neştiute poveri,

pentru care adunam pe toţi copiii din vecini,

în zilele ploioase,

ca să-i conving că tot ce văd eu acolo în şură

este aievea.

Şi foloseam argumente atât de meşteşugit răsucite

că mă credeau.

Nici unul nu cuteza să spună că de fapt totul 

era doar o fantezie,

adică un joc al stropilor de ploaie prelinşi fugar

pe o scândură înclinată.

Când m-am făcut mare şi mintea s-a mai copt

tot mai credeam

că ceea ce am văzut atunci pe drumul ploii

a fost adevărat.

Cu valul vremilor ce curg copilăria a zburat

iar şura nu mai e demult

copiii care, curioşi, mă urmăreau tăcuţi, care mai sunt,

sunt oameni mari

ce mult a mai plouat de atunci şi pe alocuri chiar a nins

dar coviltirele-au rămas!

Înşiruite-n caravane lungi şi grele, adeseori pribege,

îmi poartă încă fantezia

şi de-am rămas copil la suflet şi la fire

e datorită lor ...

Nu vă cer să le vedeţi ori să mă credeţi;

vă rog doar, insistent,

când îmi surprindeţi ochii tulburi, pierduţi în zare,

 să treceţi pe alături

pentru că eu mă joc atunci, de unul singur, de-a fantezia

şi mă simt bine.

Frumuseţea zborului

Temperamentele

O "reclamă" şcolară pentru psihologie, în anii aceştia tehnicizaţi, o frântură de informaţie!

    

Biserica Neagră

Fragment de scrisoare

Noica - tatăl către Noica - fiul:

Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi - mi se spune - care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea? (…) În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta. 

Este cea a lui Augustin, “iubeşte şi fă ce vrei”. Căci dacă iubeşti cu adevărat - s-a spus - nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna. (…) S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îţi scriu de departe, dragul meu, şi că-ţi scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca şi cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii. 

Dar nu te dezaprob şi nu i-aş dezaproba nici pe ceilalţi, chiar dacă ar fi oaste şi biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aş teme că trăiţi într- o lume gata făcută - şi care nu mai are ce face. (…) Eu nu am a-ţi da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o viaţă ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e fiinţa care jubilează. Omul a făcut bucuria, şi a văzut că era bună. (…) Şi-ţi spun numai: bucură-te şi fă ce vrei.

Armonie trinitară

Multe mai poate penelul!

N. Grigorescu (1838-1907) - Ţărancă torcând

Apă liniştită

Epigramă

Oameni şi oameni
                        Ion Grosu

În acest context deodată
Ce-aş putea şi eu să zic?
Unii sunt dintr-o bucată
Alţii, oameni de ... nimic.

Preşedinţii ASTRA

Pur, simplu, verde sau pur şi simplu verde

Un bucheţel de lalele

Scrisul

Vorbe isteţe

Dacă tăceai, filosof rămâneai!

Dar să ne amintim şi traducerea: Este mai bine să taci şi să fi luat drept prost decat să vorbeşti şi să înlături orice îndoială!