miercuri, 3 iunie 2015

Inaugurarea Muzeului Despărţământului "Ioan Alexandru" - ASTRA Gherla

     Luni, 1 iunie 2015, zi în care biserica nouă a parohiei noastre şi-a serbat unul dintre cele două hramuri, Sfânta Treime, la subsolul acesteia a fost inaugurat Muzeul desparţământului astrist gherlean. Ideea preşedintelui despărţământului, părintele Ioan Morar, a fost primită cu drag de către mulţi enoriaşi, care în ultimii doi ani au căutat în casele părinteşti obiecte mai vechi sau mai puţin vechi. Chiar dacă suntem la început de drum suntem foarte bucuroşi că am reuşit să adunăm obiecte cât mai diverse: de la cele folosite în cultul ortodox de-a lungul vremii la cele de artizanat, de la obiecte necesare ţăranului în agricultură la obiecte necesare pentru decorarea casei, de la instrumente muzicale la modalităţi de plată folosite în decursul timpului etc. 
     Inaugurarea a debutat cu o slujbă a Vecerniei săvârşită de către preoţii gherleni şi din localităţile vecine, cei care aparţin cercului pastoral-misionar gherlean. Câteva membre ale Grupului vocal parohial Duhul Transilvaniei, coordonate de către părintele paroh Ioan Morar, au dat răspunsurile la slujbă apoi au înfrumuseţat momentul inaugurării cu câteva piese muzicale care au bucurat sufletele celor prezenţi: Şi cu cât mă duce gândul, Firule, măi fir de iarbă, Când mă duc în sat acasă, Corul robilor, Taina creştinătăţii. 
     Întreg momentul a fost gândit şi regizat de către preşedintele despărţământului nostru iar noi ne-am bucurat că am putut să-l ajutăm şi am fost mulţumiţi pentru că am reuşit să aducem bucurie şi  în sufletele semenilor noştri.
     ... Vă poftim Acasă la noi!, acesta fiind numele muzeului nostru.