miercuri, 26 iunie 2013

Încă o fărâmă de frumos

Pr. Ioan Morar:

                        Dialog  muzical

            Andante

-         Crri, crri, crri ………………………………
……………………………………………..

-         Du-te şi te culcă fârtate greieraş
Demult bătut-a ceasul ultim de culcare
Suntem de-acum înspre o nouă zi
Iar tu va trebui să-ţi cauţi de mâncare
Ţi se va arunca-n obraz povestea veche
Că n-ai fugit ca şi furnica-n jos şi-n sus
Că vrei să trăieşti numai după ureche
Şi şti tu câte-n cârcă ţi-au mai pus.

-         Crri, crri, crri ……………………………
…………………………………………..

-         Eu înţeleg ce vrei să spui cu atâta zel
Şi măiestria ta adânc mă înfioară
Altfel de ce aş sta să te ascult
Ca pe un menestrel domniţele de odinioară.

-         Crri, crri, crri ……………………………..
……………………………………………

-         Să nu te superi că ţi-am amintit
De-ocara ce afonii ţi-o imput
Dacă un suflet doar te mai ascultă
Poţi să o iei mereu de la-nceput
Pentru că dacă şi tu nu vei face alta
Decât să cari la saci în muşuroi
Cu groază mă gândesc la câte spaime
Ar mai aduce noaptea printre noi

-         Crri, crri, crri …………………………..
………………………………………….

-         Rămân şi eu încă puţin aici cu tine
Să caut printre stele armonii
Să-mpodobesc săraca mea odaie
Pe când mă voi întoarce din pustii

-         Crri, crri, crri …………………………
………………………………………...


luni, 24 iunie 2013

O fărâmă de frumos sau ... multe mai poate cuvântul!

Pr. Ioan Morar: 

             Fantezie cu ploaie

Cel mai curat şi mai dulce somn
l-am găsit în fân.
Acolo este adunată toată mireasma florilor,
tot farmecul de pe pământ.
Dacă ai şi norocul să plouă mărunt,
te înfrăţeşti cu cerul.
Şi de aici încolo tot ceea ce mintea poate zămisli,
este poezie ...
Ce altceva ar fi putut să fie oare, atunci,
acele coviltire stranii
Care veneau grăbite de niciunde şi în şir indian
se îndreptau spre nicăieri,
Acele caravane nesfârşite ale moţilor pribegi,
purtând neştiute poveri,
pentru care adunam pe toţi copiii din vecini,
în zilele ploioase,
ca să-i conving că tot ce văd eu acolo în şură
este aievea.
Şi foloseam argumente atât de meşteşugit răsucite
că mă credeau.
Nici unul nu cuteza să spună că de fapt totul 
era doar o fantezie,
adică un joc al stropilor de ploaie prelinşi fugar
pe o scândură înclinată.
Când m-am făcut mare şi mintea s-a mai copt
tot mai credeam
că ceea ce am văzut atunci pe drumul ploii
a fost adevărat.
Cu valul vremilor ce curg copilăria a zburat
iar şura nu mai e demult
copiii care, curioşi, mă urmăreau tăcuţi, care mai sunt,
sunt oameni mari
ce mult a mai plouat de atunci şi pe alocuri chiar a nins
dar coviltirele-au rămas!
Înşiruite-n caravane lungi şi grele, adeseori pribege,
îmi poartă încă fantezia
şi de-am rămas copil la suflet şi la fire
e datorită lor ...
Nu vă cer să le vedeţi ori să mă credeţi;
vă rog doar, insistent,
când îmi surprindeţi ochii tulburi, pierduţi în zare,
 să treceţi pe alături
pentru că eu mă joc atunci, de unul singur, de-a fantezia
şi mă simt bine.

joi, 20 iunie 2013

Temperamentele

O "reclamă" şcolară pentru psihologie, în anii aceştia tehnicizaţi, o frântură de informaţie!
video    


luni, 17 iunie 2013

Fragment de scrisoare

Noica - tatăl către Noica - fiul:

Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi - mi se spune - care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea? (…) În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel, mai adevărată astăzi decât oricare alta. 

Este cea a lui Augustin, “iubeşte şi fă ce vrei”. Căci dacă iubeşti cu adevărat - s-a spus - nu mai faci aceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna. (…) S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îţi scriu de departe, dragul meu, şi că-ţi scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca şi cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii. 

Dar nu te dezaprob şi nu i-aş dezaproba nici pe ceilalţi, chiar dacă ar fi oaste şi biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aş teme că trăiţi într- o lume gata făcută - şi care nu mai are ce face. (…) Eu nu am a-ţi da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o viaţă ca a mea: e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e fiinţa care jubilează. Omul a făcut bucuria, şi a văzut că era bună. (…) Şi-ţi spun numai: bucură-te şi fă ce vrei.

marți, 11 iunie 2013

Epigramă

Oameni şi oameni
                        Ion Grosu

În acest context deodată
Ce-aş putea şi eu să zic?
Unii sunt dintr-o bucată
Alţii, oameni de ... nimic.

sâmbătă, 1 iunie 2013

Vorbe isteţe

Dacă tăceai, filosof rămâneai!
Dar să ne amintim şi traducerea: Este mai bine să taci şi să fi luat drept prost decat să vorbeşti şi să înlături orice îndoială!