luni, 24 iunie 2013

O fărâmă de frumos sau ... multe mai poate cuvântul!

Pr. Ioan Morar: 

             Fantezie cu ploaie

Cel mai curat şi mai dulce somn
l-am găsit în fân.
Acolo este adunată toată mireasma florilor,
tot farmecul de pe pământ.
Dacă ai şi norocul să plouă mărunt,
te înfrăţeşti cu cerul.
Şi de aici încolo tot ceea ce mintea poate zămisli,
este poezie ...
Ce altceva ar fi putut să fie oare, atunci,
acele coviltire stranii
Care veneau grăbite de niciunde şi în şir indian
se îndreptau spre nicăieri,
Acele caravane nesfârşite ale moţilor pribegi,
purtând neştiute poveri,
pentru care adunam pe toţi copiii din vecini,
în zilele ploioase,
ca să-i conving că tot ce văd eu acolo în şură
este aievea.
Şi foloseam argumente atât de meşteşugit răsucite
că mă credeau.
Nici unul nu cuteza să spună că de fapt totul 
era doar o fantezie,
adică un joc al stropilor de ploaie prelinşi fugar
pe o scândură înclinată.
Când m-am făcut mare şi mintea s-a mai copt
tot mai credeam
că ceea ce am văzut atunci pe drumul ploii
a fost adevărat.
Cu valul vremilor ce curg copilăria a zburat
iar şura nu mai e demult
copiii care, curioşi, mă urmăreau tăcuţi, care mai sunt,
sunt oameni mari
ce mult a mai plouat de atunci şi pe alocuri chiar a nins
dar coviltirele-au rămas!
Înşiruite-n caravane lungi şi grele, adeseori pribege,
îmi poartă încă fantezia
şi de-am rămas copil la suflet şi la fire
e datorită lor ...
Nu vă cer să le vedeţi ori să mă credeţi;
vă rog doar, insistent,
când îmi surprindeţi ochii tulburi, pierduţi în zare,
 să treceţi pe alături
pentru că eu mă joc atunci, de unul singur, de-a fantezia
şi mă simt bine.