miercuri, 24 aprilie 2013

Apa

     Zilele trecute mi-am amintit de Mircea Vulcănescu, dar mai mult de versurile lui profunde din Litanii pentru trei stări, o împletire încântătoare de metaforă şi filosofie. Prima stare este Litanii pentru apă, iar versurile următoare fac parte din această primă stare şi sunt grele de sensuri: 

Apă care curgi la rădăcina vinului
Apă de folos la botezul creştinului
Apă fără de care n-ar fi pâine
Apă care adapi gură de om şi de câine
Apă care iei forma vasului în care stai
Apă pe care cu nimic nu poţi s-o tai
Apă care te împarţi sub ce-i mai greu
            Şi fereci peste el, lacătele lui Dumnezeu
Apă care porţi ce-i mai uşor decât tine
Apă care desfaci ce-i la fel cu tine
Apă adâncă plină de comori
            Pe care dacă le găseşti, mori
Apă limpede în care se vede cerul
Apă care nu poţi păstra misterul
Apă pe care se rătăceşte năierul
Apă prin care străbate lumina
Apă prin care zboară regina Wilhelmina
Apă care sari peste stânci, zglobie
Apă care şerpuieşti cu melancolie
Apă care te târăşti prin locuri joase
Apă care te dai şi-n zadar şi cu foloase
Apă care arde vatra
Apă care macină piara
(…)
Apă, musafir totdeauna bine primit
Apă, lucru totdeauna neisprăvit…

Un elogiu adus apei, cea care ia forma vasului în care stă, cea care se dă şi-n zadar şi cu foloase!