sâmbătă, 9 februarie 2013

Preşedintele Despărţământului Ioan Alexandru Gherla

          În postările următoare vom prezenta un scurt istoric al Astrei şi al Astrei gherlene... Acum însă, s-ar cuveni, credem noi, să cunoaştem cine se ocupă de Astra gherleană de la momentul reînfiinţării ei. Este vorba de preşedintele Despărţământului, preotul Ioan Morar, căruia în 2006 i s-a cerut de către Centrul Eparhial Cluj o Autobiografie, întrucât dumnealui a fost o perioadă consilier administrativ al Arhiepiscopiei Clujuluia fost  publicată  în Scurt istoric al Eparhiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, la Editura Renaşterea. Cu acordul părintelui Ioan Morar, am preluat această autobiografie  întrucât are tot ceea ce-i trebuie pentru a fi citită cu plăcere: modestie şi sinceritate, date exacte, eleganţă şi originalitate în exprimare. O vom reda iar la finalul ei vom face câteva completări, este vorba de perioada 2006 - prezent, adică după momentul acestei biografii:

             "Consilier administrativ
            IOAN MORAR: preot, născut  în Satulung, judeţul Cluj, ultimul din cei cinci copii ai vrednicilor gospodari Ioan şi Ana. Studii: clasele primare în satul natal, clasele V-VII în satul Giula. După o ezitare de 2 ani, cauzată de  frământările sociale ale vremii, în urma consultărilor cu un cadru sanitar nou venit în sat şi cu un ofiţer, inginer topograf aflat  în misiune, cazat la casa părintească, este îndemnat spre teologie. Un mare curaj pentru o perioadă în care perspectiva unei asemenea şcoli era tot mai sumbră. S-ar fi dorit aviator, dar părinţii au preferat un zbor de cu totul altă natură. În 1959 intră la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj, absolvind odată cu timida respiraţie politică din 1964. În toamna aceluiaşi an se înscrie la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, la absolvirea căruia din nou se înnegreşte zarea (invadarea Cehoslovaciei de către ruşi, 1968). Dar generaţiile ieşite de pe băncile celebrei şcoli transilvane erau pregătite să înfrunte orice furtuni. Se căsătoreşte cu tânăra absolventă a unui liceu teoretic din Cluj, Maria Colceriu, pentru ca în luna octombrie 1968 să fie hirotonit, acceptând fără nici o rezervă parohia care i-a fost oferită, Jichişu de Jos (judeţul Cluj), unde de la 1 noiembrie îşi începe misiunea, sfidând orice piedici sau neajunsuri. Până în 1972 duce la bun sfârşit lucrările de reparaţie capitală şi de pictare a bisericii parohiale, precum şi cele de zidire a unei biserici noi în Filia Tărpiu. După ce amândouă sunt sfinţite de către arhiereu, este transferat la Parohia Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud, unde îl atrage casa de creaţie din apropiere, pentru realizarea unor planuri puţin mai vechi. Dar cum se pare că intrase deja în obiectivul cui nu trebuia, este silit să revină în vechea parohie. Incidentul îl îndârjeşte şi mai mult, aici creînd atmosfera celor mai frumoşi şi mai rodnici ani. Planurile juvenile încep să prindă contur. Desfăşoară o activitate catehetică sistematică cu copiii, înfiripă un fel de cenaclu, dă viaţă primelor încercări literare, atrage mulţi prieteni şi iniţiază împreună cu alţi colegi inimoşi întâlniri pe teme culturale şi misionare, cu momente de agrement, ieşind astfel din izolarea la care era condamnată preoţimea în acea vreme. Fără îndoială că toate acestea nu puteau lăsa indiferenţi pe reprezentanţii regimului ateu-comunist, fapt care a făcut ca visul cel mai frumos să fie mereu amânat. Adică scoaterea unei reviste. Socotind că ar putea ajunge mai uşor la această realizare, în 1976 se transferă la Parohia Gherla III. Tentativa va reuşi într-adevăr la scurtă vreme dar preţul va fi destul de mare: pierderea liniştei şi a mediului atât de favorabil firii şi preocupărilor sale. În sfârşit apare acest „prunc” al marilor dorinţe, dar va muri foarte curând, rămânând doar un nume purtat ulterior de către un cor de tineret şi o duioasă amintire. Despre aceasta în Revista Renaşterea nr. 2 din 1994: Duhul Transilvaniei, ce a fost sau ce-ar fi vrut să fie. Plecarea din ţară a unuia dintre fondatorii Duhului Transilvaniei declanşează o mai agresivă urmărire a celor „vinovaţi”, numai că între timp izbucneşte Revoluţia din 1989.
            Marile evenimente din ’89 îl angajează în vârtejul lor, trăind nopţile de groază împreună cu echipa care şi-a asumat răspunderea de-a asigura liniştea cetăţenilor oraşului. Este cooptat în primul organism democratic, pe care îl părăseşte însă imediat după limpezirea lucrurilor. Este delegat din partea Protopopiatului Dej la Conferinţa Naţională a Preoţilor la Bucureşti şi Arad, ajungând în Comitetul de organizare al acesteia. În 1990 este trimis la Cursurile de pregătire pedagogică în vederea iniţierii preoţilor în vederea predării religiei în şcoală.
La 1 decembrie 1990, urmare a primelor alegeri democratice pentru organele superioare de conducere, este ales şi numit Consilier administrativ eparhial la Cluj. Situaţia materială precară îl împiedică a-şi rostui familia în Cluj, iar naveta fiind destul de grea, la 1 februarie 1992 cere şi i se aprobă eliberarea din funcţie.
 Din 1992, prin voinţa preoţilor, este ales membru în Adunarea Eparhială. Tot din acest an este profesor de religie la Liceul Teoretic Ana Ipătescu din Gherla. În 1995 ÎPS Arhiepiscop Bartolomeu, la propunerea Consiliului Eparhial, îl numeşte în Colegiul apărătorilor de pe lângă Consistoriul Eparhial. Este distins cu rangul de iconom în 1984, iar cu cel de stavrofor în 1992. Îndată după Revoluţie, împreună cu mai mulţi şefi de instituţii din Gherla întreprinde o călătorie în Elveţia, iar în 1994 participă la instalarea Mitropolitului pentru Europa Centrală şi de Nord, la Munchen. În legătură cu această participare publică: Diaspora românească realizează o punte spre casa părintească, în Renaşterea şi în Deisis nr. 1 din 1995, editată de Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord.
În prezent se luptă pentru ridicarea unei biserici în municipiul Gherla, închinată Sfintei Treimi. Unicat în arhitectura bisericească românească!
            Din 1997 este numit protopop la reînfiinţatul protopopiat de Gherla, moment în care reînvie Despărţământul gherlean al Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura şi Cultura Poporului Român, punându-l sub patronajul poetului Ioan Alexandru. În calitate de preşedinte al acestui despărţământ participă la toate Adunările Generale şi la lucrările Consiliului suprem al Astrei de la Sibiu şi organizează la nivelul despărţământului conferinţe şi simpozioane pe diferite teme.
            Din 1998 participă anual la Zilele Miron Cristea de la Topliţa Română, intervenţiile avute fiind publicate în presa locală: Valenţe poetice la Elie Miron Cristea în Renaşterea, nr. 9 din 1999, Miniaturi de suflet pentru Eminescu, în Şcoala noastră, revistă a Asociaţiei Cadrelor Didactice din judeţul Harghita, nr.3 din 2000, Eminescu, patriarhul poeziei româneşti sau un fel de ale tale dintru ale tale, în Alethea, supliment al Adevărului Harghitei.
                Lucrări publicate: Fiul rătăcit află cărarea, în Mitropolia Ardealului nr. 11-12 din 1971, cu o variantă în Îndrumătorul bisericesc Cluj, în anul 1980, Pilda fiului rătăcit, în ciclul Iisus Hristos de vorbă cu…apare în Îndrumătorul bisericesc de Cluj pe 1979, Iisus Hristos de vorbă cu ostaşii (militarii), în 1989, Iisus de vorbă cu necăjiţii, în 1981, Iisus Hristos de vorbă cu cărturarii; fragmente dintr-un Acatist închinat ţăranului român, în Indrumătorul bisericesc Cluj din 1978, Lumina cărţii (un comentariu la porunca bisericească Să nu citeşti cărţi eretice), în Îndrumătorul bisericesc Cluj din 1988.
            Un loc de seamă îl ocupă în scrierile sale seria de medalioane dedicate unor oameni însemnaţi care i-au influenţat destinul, în ciclul Stele pe firmamentul meu spiritual: Părintele Dumitru Belu – profesorul iubirii, în Îndrumătorul bisericesc Cluj pe 1981, remarcat şi de Prof. Mircea Păcurariu în Dicţionarul teologilor români, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean este chemat la Domnul, în Renaşterea nr. 9-10 din 1991, Şoapta izvoarelor (despre poetul Emil Giurgiuca), în Renaşterea nr. 3-4 din 1992, Părintele Iustinian-Stareţul de la Rohia, în Graiul Maramureşului, nr. 10-11 din 1993. O serie de articole precum: Florile, în Îndrumătorul bisericesc Cluj din 1982, Pelerinaj la Nicula – un fluviu ce curge în sus, în Renaşterea nr. 7-8 din 1991, Natura şi Arta, mijloace de înălţare spirituală, I-II, în Renaşterea nr. 12 din 1990 şi nr. 1-2 din 1991, dovedesc inclinaţia autorului spre eseu.
            Tensiunile de după 1989 îl determină pe condeierul Ioan Morar să-şi înmoaie puţin pana în oţet. Aşa apar articolele cu tentă polemică sau apologetică: Uniţi, dar cu noi înşine, în Adevărul de Cluj, Cazul Iclod, în Renaşterea, 1991 (comunicat şi la Radio Cluj), Aici am fost, în Renaşterea nr. 7 din 1990, trimis şi la revista 22 dar nepublicat, precum şi Un american tălmăceşte Biblia, refuzat de revista România Mare. Urmează seria de articole ce caută să tocească săgeţile greco-catolice atât de otrăvite: De la in integrum la absurdum, în Renaşterea nr. 3 -10 din 1992, preluate de către Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi publicate în broşură la Editura Lumină din Lumină, despre care face o recenzie Aurel Podaru în Renaşterea nr. 6-7 din 1994. În Renaşterea nr. 4 din 1996 publică o Scrisoare deschisă către un frate preot căzut în plasa destrămată a unei politici desuete care la cumpăna dintre veacurile XVII-XVIII punea la cale umilirea unui neam ce nu voia să-şi schimbe firea.
            O serie de articole, medalioane, eseuri, încercări literare, cărora fie că încă nu le-a venit rândul fie că au fost sau mai pot fi încă incomode, stau cuminţi în sertar. Nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu atâtea conferinţe sau meditaţii care chiar dacă nu au fost publicate şi-au împlinit menirea ajungând la urechile ascultătorilor. Aşa de pildă conferinţe ca: Preotul, îndrumător al vieţii morale a credincioşilor, Dej 1969, Problema unificării cultului, Dej 1973, Predica în zilele noastre, Dej, 1974, Despre preoţie (în cadrul Cursurilor preoţeşti de la Cluj), în 1975, 1976, 1977, 1978, 1979, Îndatorirea preotului de a cultiva în inimile credincioşilor dragostea de patrie şi de Biserica strămoşească, Dej, 1979, Disciplina clerului B.O.R. în lumina sfintelor canoane, Dej, 1981, Viaţa de familie şi conduita slujitorilor bisericeşti…, Dej, 1982, Momente din lupta poporului român pentru afirmarea fiinţei naţionale de-a lungul veacurilor, la 200 ani de la Răscoala lui Horea, Dej, 1984, Dragostea de vatra străbună, trăsătură de seamă a adevăratului patriotism, Dej, 1986, Răspunderea şi rolul misionar al organelor parohiale…, Dej, 1987, Rolul cântării în comun în promovarea unităţii religioase a parohiei, Dej, 1988, Personalităţi ale istoriei, culturii şi spiritualităţii româneşti aniversate în 1989 (Eminescu şi Creangă, pe lângă Brâncoveanu, Şaguna şi Miron Cristea, lucrate de alţii), Dej, 1989 etc., care ar putea fi oricând publicate fără nici o intervenţie asupra lor, deşi cele mai multe au fost susţinute în regimul asprei cenzuri dovedesc că exista totuşi modalitatea de a spune ceva, dacă, bineînţeles, aveai ceva de spus şi aveai curajul să o faci.
            În anul 2004, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Bartolomeu, apare la Editura Ecclesia cartea Misiune şi confesiune care însumează o parte din materialele amintite.
          Între timp mai publică Profesorul Doctor Vasile Avram a ajuns la plinirea vremii, în Renaşterea din 2000, Închinare, Măria Ta, în Adevărul de Mureş şi în Chemarea credinţei, Icoană brâncoveană, în Chemarea credinţei, 2006 şi în Şcoala noastră (jud. Harghita), De vorbă cu poetul Ioan Alexandru, în Chemarea Credinţei, 2001.
            Mai găsim în sertarul preotului Ioan Morar în manuscris o Carte de înţelepciune mântuitoare, în două volume, conţinând rodul însemnărilor din lecturile parcurse de-a lungul anilor, aranjate în peste 60 de capitole şi însumând aproximativ 7000 de cugetări, din care o parte au fost publicate în Renaşterea, numerele 7-8, 9-10 din 1991 şi 3-4,7-8, 9-10 din 1992, respectiv capitolul Absolutul-Dumnezeu, Biblia, Biserica. Precum şi un jurnal de peste 1300 pagini, pe aproximativ 25 de ani şi care continuă.
            Dar ceea ce face mai ademenitor sertarul autorului este o lucrare de 200 de pagini, ilustrată, care sub aprobarea prealabilă a unei personalităţi în materie, Profesor doctor Nicolae Mladin  şi sub coordonarea şi aprecierea altei personalităţi Profesor Doctor Ioan Zăgrean avea să-i confere autorului un titlu universitar, ca teză de licenţă, despre care referatul spunea că depăşeşte limitele unei teze de licenţă, este un caz unic în literatura teologică română şi, în concluzie, că este mai mult decât meritorie, dacă nu s-ar fi izbit de incredibila intransigenţă a unui preşedinte de comisie care sfidând pur şi simplu autoritatea celor doi coordonatori ştiinţifici precum şi munca de ani a unui biet student a catalogat-o drept incompatibilă cu profilul teologic, ba chiar periculoasă pentru tineri. Este vorba despre capodopera Hamlet privită sub aspect religios-moral. Acesteia i s-a mai adăugat în timp Un epilog la Hamlet, dramatic şi tardiv, menit să lămurească lucrurile. Aceasta va apărea în curând revizuită sub titlul Prinţul marilor dileme, căreia îi vor urma încă două cărţi aflate în pregătire: Stele pe firmamentul meu spiritual şi Din zborurile minţii pentru statornicia inimii, proză şi poezie."


            Un adaos nu la fel de reuşit, dar necesar în plan cultural: 
De la momentul întocmirii şi publicarii acestei autobiografii, preşedintele Astrei gherlene 
- a publicat cărţile Din zborurile minţii pentru statornicia inimii şi Prinţul marilor dileme
- i s-au mai publicat multe alte articole în cărţi şi reviste, 
- a avansat cu lucrările la Biserica Sfânta Treime
- a iniţiat în 2010 Colocviile de la Nicula (pe care le-am gândit mai întâi ca un simpozion, un colocviu al Despărţământului Astra Gherla, apoi am încercat o colaborare cu Mânăstirea Nicula şi ... a ieşit ceva frumos)
- a fost invitat şi a participat la alte simpozioane (Bilbor, Iaşi, Cernăuţi, Chişinău)